luni, 2 septembrie 2019

Cum folosești fișiere APK pentru a instala aplicații Android din alte surse decât Google Play

Cea mai sigură metodă de a instala noi aplicații pe un dispozitiv cu Android este să folosești magazinul Google Play. Totuși, aceasta nu este singura metodă de a instala aplicații. Să presupunem că ești un programator pentru Android. Dezvolți aplicații însă, înainte de a-ți publica aplicația de Android în magazinul Google Play, trebuie să o testezi în timp ce este încă în stadiul de dezvoltare. O altă situație posibilă este cazul în care ești angajat într-o companie care utilizează propriile aplicații Android dezvoltate de către programatorii săi, aplicații care nu necesită publicarea în magazinul Google Play , din moment ce nu sunt destinate publicului de pe internet. Ce faci în aceste cazuri? Cum instalezi aceste aplicații pe dispozitivul tău? Din fericire, există metoda de instalare "sideload". Aceasta implică utilizarea unui fișier .apk (formatul de fișier pentru kitul de instalare al aplicațiilor Android), încărcarea acestuia în dispozitivul mobil și instalarea locală a aplicației, fără a trece prin magazinul Google Play. În acest tutorial, te vom învăța cum să faci acest lucru:
NOTĂ : Pentru acest tutorial am folosit un smartphone Motorola Nexus 6 pe care rulează Android 7.1.1 Lollipop. Procedura este similară pe toate dispozitivele cu Android, așa că n-ar trebui să ai probleme indiferent ce versiune de Android folosești.

Pasul 1. Permite instalarea aplicațiilor provenite din alte surse decât Magazinul Play

Sistemul de operare Android este protejat împotriva instalării aplicațiilor neautorizate prin metoda sideload folosind o opțiune care se află în panoul de Setări al dispozitivului. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să permiți instalarea aplicațiilor prin metoda sideload. Pentru aceasta, trebuie să deschizi panoul de Setări al dispozitivului și să activezi această opțiune.
Din ecranul principal al dispozitivului, apasă pe iconița Aplicații din partea de jos, pentru a deschide lista de aplicații instalate.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
Derulează lista de aplicații până găsești aplicația Setări și apasă pe ea pentru a deschide opțiunile dispozitivului.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
Odată ajuns în panoul de Setări, derulează lista de opțiuni până găsești categoria Securitate sub secțiunea Dispozitiv.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
NOTĂ: În unele implementări de Android, precum cea creată de Xiaomi, calea pe care trebuie să o urmezi este diferită: "Setări -> Sistem -> Setări suplimentare -> Confidențialitate".
Printre diferitele opțiuni legate de securitate, opțiunea care permite sau restricționează instalarea aplicațiilor prin metoda sideload este cea care se numește Surse necunoscute. Apasă pe ea pentru a o activa.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
Sistemul îți cere o confirmare finală pentru a se asigura că aceasta este într-adevăr ceea ce dorești. Citește avertismentul și apasă pe OK pentru a continua.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
Cu această opțiune setată pe modul Pornit, ești acum pregătit să instalezi aplicații prin metoda sideload.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading

Pasul 2. Instalează fișierul APK pe dispozitivul tău cu Android

Pentru următoarea parte a acestui tutorial, presupunem că ești deja în posesia fișierului .apk al aplicației de Android pe care vrei să o instalezi (obținut prin descărcare de pe internet, prin compilarea de către tine a acestuia, sau din orice altă sursă). Fișierul .apk trebuie să fie de asemenea încărcat pe dispozitiv și vom presupune că și această cerință a fost îndeplinită în prealabil. Poți să încarci fișiere pe un dispozitiv cu Android prin mai multe metode:
  • conectând dispozitivul cu Android la calculatorul tău și răsfoind sistemul său de fișiere
  • încărcând fișierele pe un card de memorie și apoi conectând acest card de memorie la dispozitiv folosind slotul de carduri de memorie al acestuia (dacă dispozitivul permite acest lucru)
  • prin trimiterea fișierelor către dispozitiv folosind o conexiune de rețea wireless și o aplicație care oferă această facilitate, precum WhatsApp, Dropbox, OneDrive și așa mai departe.
NOTĂ: Tot în acest sens, îți recomandăm și saitul web gratuit apkmirror.com dacă vrei să descarci fișiere APK direct pe dispozitivul tău. Acesta este menținut de aceiași oameni care dețin și popularul site de știri AndroidPolice.com. Alegerea este doar a ta.
După ce ai fișierul încărcat în dispozitiv, trebuie să navighezi până la el folosind un manager de fișiere pentru Android. Poți folosi fără probleme managerul de fișiere preinstalat în dispozitiv de către producător sau orice alt manager de fișiere preferi.
Din nou, pe ecranul principal al dispozitivului, deschide lista de aplicații instalate, apăsând pe iconița Aplicații din partea de jos a ecranului.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
Derulează lista de aplicații până găsești managerul de fișiere preferat sau, dacă nu ai altul, folosește-l pe cel implicit.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
Folosește sistemul de fișiere pentru a naviga până la folderul în care ai salvat în prealabil fișierul .apk al aplicației pe care dorești să o instalezi. În cazul nostru, fișierul APK pe care am decis că îl vom folosi pentru acest ghid se află în folderul Descărcări.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
După ce găsești fișierul .apk, apasă pe acesta pentru a lansa procesul de instalare a aplicației. Îți va fi prezentat un ecran care te întreabă dacă vrei să instalezi aplicația, precum și permisiunile de care are nevoie pentru a putea fi rulată corect. Familiarizează-te cu ele și, când ești gata să instalezi aplicația, apasă pe butonul Instalați din colțul dreapta jos al ecranului.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
Dispozitivul tău cu Android instalează acum aplicația și, în funcție de dimensiunea ei și de performanțele dispozitivului tău, acest pas poate să dureze ceva timp.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
După ce aplicația este instalată, poți să o deschizi direct de pe acest ecran sau poți să te întorci la ce făceai înainte, folosind butoanele din partea de jos a ecranului.
Android, instalare, apk, fisiere, sideloading
Acum ai terminat: aplicația este instalată pe dispozitivul tău cu Android și de acum înainte o poți folosi cum vrei tu!

Concluzie

Ai învățat cum să instalezi aplicații pe smartphone-ul sau tableta ta cu Android, folosind metoda sideload. După cum vezi, acest proces poate să dureze ceva timp, dar nu este chiar atât de dificil dacă ne urmezi instrucțiunile. Dacă ai întrebări sau probleme, nu ezita să întrebi în secțiunea de mai jos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu